Anas (Allah să fie mulțumit de el) a spus: Profetul (Pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra sa) obișnuia să spună următoarea suplicație cel mai...
Profetul (Pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra sa) obișnuia să se roage cu diferite suplicații, printre care: „O Allah, Domnul nostru, dă-ne b...
Abu Al-Darda (Allah să fie mulțumit de el) a relatat că Profetul (Pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra sa) a spus: „Să nu vă spun vouă care su...
Profetul (Pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra sa) și-a întrebat companionii: ... Vreți să vă spun și să vă învăț care sunt cele mai bune,...
Muʻadh ibn Jabal (Allah să fie mulțumit de el) a spus: Mă aflam cu Profetul (Pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra sa) într-o călătorie. Într-o...
Muʻadh ibn Jabal (Allah să fie mulțumit de el) a spus: Mă aflam cu Profetul (Pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra sa) într-o călătorie. Într-o...
‘A’ișah (Allah să fie mulțumit de ea) a relatat: În fiecare noapte când mergea la culcare, Profetul (Pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra sa)...
Profetul (Pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra sa) obișnuia ca atunci când mergea la culcare să își unească palmele întredeschise, ridicate î...
Șadad bin Aus (Allah să fie mulțumit de el) a relatat că Profetul (Pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra sa) a spus: „Cel mai bun mod de a cere...
Profetul (Pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra sa) a spus că există cuvinte prin care se poate cere iertarea, însă cele mai bune dintre ele su...

Anas (Allah să fie mulțumit de el) a spus: Profetul (Pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra sa) obișnuia să spună următoarea suplicație cel mai mai mult: „O Allah, Domnul nostru, dă-ne bine în această viață și în viața de Apoi și apăre-ne de chinul Focului Iadului.”

Abu Al-Darda (Allah să fie mulțumit de el) a relatat că Profetul (Pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra sa) a spus: „Să nu vă spun vouă care sunt cele mai bune fapte, cele mai pure pentru Regele vostru, cele care vă ridică rangul cel mai mult, cele care sunt mai bune pentru voi decât cheltuirea de aur și argint și mai bune decât ca voi să vă întâlniți în luptă cu dușmanul vostru în care ei vă lovesc gâtul și voi le loviți gâtul?” Ei au spus: „Da” El (Pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra sa) a spus: „Pomenirea lui Allah Preaînaltul.”

Muʻadh ibn Jabal (Allah să fie mulțumit de el) a spus: Mă aflam cu Profetul (Pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra sa) într-o călătorie. Într-o zi, mergeam aproape de el și am spus: „O Mesager al lui Allah, spune-mi despre o faptă care să mă trimită în Paradis și să mă țină departe de Focul Iadului.” El a spus: „Mi-ai cerut ceva măreț, dar este ușor pentru cel căruia Allah i-a ușurat. Adoră-L pe Allah și nu-i fă asociați, îndeplinește Rugăciunea și dă Zakatul, ține Post în luna Ramadan și fă Pelerinajul la Casa lui Allah.” Apoi el a spus: „Să nu vă călăuzesc eu către porțile bunătății: Postul este un scut, Zakatul și Rugăciunea omului în mijlocul nopții sting păcatele așa cum apa stinge focul.” Apoi a recitat: „Când coastele lor părăsesc culcușurile...” până a ajuns la „...drept răsplată pentru ceea ce a săvârșit.” (Coran 32:16-17) Apoi a spus: „Să nu vă spun eu despre lucrul cel dintâi al acestei chestiuni, stâlpul său și vârful său? Acesta este Jihadul.” Apoi a spus: „Să nu vă spun despre baza tuturor acestora?” Am spus: „Spune-ne, O, Profetule.” El și-a ținut limba cu mâna și apoi a spus: „Ai grijă de ea.” Am spus: „O Profet al lui Allah, vom fi judecați și pentru ceea ce spunem?” El a spus: „O Mu’adh! Oamenii sunt aruncați cu fețele în Focul Iadului pentru ceea ce spun cu limbile lor!”

‘A’ișah (Allah să fie mulțumit de ea) a relatat: În fiecare noapte când mergea la culcare, Profetul (Pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra sa) își unea palmele și sufla în ele, recitând Surele al-Ikhlas, al-Falaq și an-Nas, apoi își ștergea cu mâinile o suprafață cât mai mare a corpului, începând cu capul, fața și partea anterioară a corpului, și o repeta de trei ori.

Șadad bin Aus (Allah să fie mulțumit de el) a relatat că Profetul (Pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra sa) a spus: „Cel mai bun mod de a cere iertare este spunând: «Allāhumma Ānta Rābbi lā ilāha illa Ānta, khalaqtani, wa ana ‘abduka, ua ana ‘ala ‘ahdika ua ua‘adika ma-statā‘tu, a‘ūdhu Βika min șarri ma sana’tu, abū‘u Laka bini’mātika ‘alaiyya, ua abū‘u bidhanbī, faghfir-li fa innahu la yaghfiru adh-dhunūba illa Anta» (O, Allah, Tu eşti Domnul meu, nu există nimeni şi nimic demn de adorare în afară de Tine! Tu m-ai creat, iar eu sunt robul Tău şi voi fi credincios legământului meu şi promisiunii mele făcute Ţie în cel mai bun mod cu putinţă, conform abilităţii mele. Caut adăpost la Tine de răul din ceea ce am făcut! Sunt conştient de numeroasele Tale binecuvântări asupra mea. Sunt conştient de păcatele mele, de aceea, iartă-mă, căci nimeni nu poate ierta păcatele în afară de Tine!).”

Abu Hurairah (Allah să fie mulțumit de el) a relatat că Mesagerul lui Allah (Pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra sa) a spus: Obișnuia să spună atunci când se trezea: „O Allah, cu Tine ne începem dimineața și cu Tine ne încheiem noaptea, cu Tine trăim și cu Tine murim și la tine este Învierea. Iar înainte de a se culca, spunea: „Cu Tine ne încheiem noaptea, cu Tine ne începem dimineața, cu Tine murim și la Tine este Învierea.” Iar cu o altă ocazie a spus: „Și la Tine este destinația finală.”

Abaan bin Uthman a relatat că l-a auzit pe Uthman bin Affan (Allah să fie mulțumit de el) spunând că l-a auzit pe Profetul Mohammed (Pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra sa) spunând: Cel care spune: „În Numele lui Allah, cu Numele Celui căruia nimic nu poate face rău nici pe Pământ, nici în Ceruri și El este Atoatevăzător, Atoateștiutor.” de trei ori, nicio calamitate subită nu va cădea asupra lui până dimineața. Și cine o spune de trei ori dimineața, nicio calamitate subită nu va cădea asupra lui până seara.” Apoi a spus: După care Abaan ibn Uthman a paralizat, astfel că bărbatul care a auzit hadisul s-a uitat la el, iar Abaan ibn Uthman l-a întrebat: De ce te uiți așa la mine?! Pe Allah, nu am mințit despre Uthman, și nici Uthman nu a mințit despre Profet (Pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra sa). Dar în ziua în care Allah mi-a destinat boala, eu am fost supărat și am uitat să spun această rugă.

Abdullah bin Khubaib (Allah să fie mulțumit de el) a relatat că: „Am ieșit afară într-o noapte întunecată și ploioasă pentru a-l căuta pe Trimisul lui Allah (Pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra sa) și când am ajuns la el, mi-a spus: „Spune.” L-am întrebat ce să spun și el a răspuns: „Dacă spui - Spune, El este Allah Unicul și al-Mu'auidhatān (cele două surat de protecție de la sfârșitul Coranului) de trei ori dimineața și seara, acestea îți vor fi suficiente în tot.”

Samurah ibn Jundub (Allah să fie mulțumit de el) a relatat că Mesagerul lui Allah (Pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra sa) a spus: „Cele mai plăcute vorbe pentru Allah sunt: Subhan Allah (Slavă lui Allah), Alhamdulillah (Laudă lui Allah), La ilaha illa Allah (Nu există altă divinitate demnă de a fi adorată în afară de Allah) și Allahu Akbar (Allah este Cel mai Măreț), indiferent cu care dintre acestea ai începe.”

Abu Ayyub (Allah să fie mulțumit de el) a relatat că Profetul (Pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra sa) a spus: Cel care spune: „La ilaha illa Allah uahdahu la șarika lahu, lahu al-mulku ua lahu al-hamdu, ua huua ‘ala kulli șay'in qadir" (Nu există nicio altă divinitate demnă de a fi adorată în afară de Allah, Unicul, Care nu are niciun partener! Lui Îi aparţin Stăpânirea şi Lauda şi El este cu Putere peste toate!) de zece ori este asemenea celui care a eliberat zece sclavi dintre urmașii lui Ismail (are aceeași răsplată).

Abu Huraira (Allah să fie mulțumit de el) a relatat că Mesagerul lui Allah (Pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra sa) a spus: «Două cuvinte sunt ușoare pentru limbă și grele pe talerele faptelor, mult preaiubite de Cel Milostiv: „Subhan Allah ua bi-hamdihi, Subhan Allah Al-Adhim” (Slavă și Laudă lui Allah, Slavă lui Allah Cel Premăreț).»

Abu Hurairah (Allah să fie mulțumit de el) a relatat că Mesagerul lui Allah (Pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra sa) a spus: „Aceluia care spune «subhan Allah ua bihamdihi» (Slavă și Laudă lui Allah) de o sută de ori pe zi, păcatele îi vor fi șterse, chiar și dacă ar fi precum spuma mării."